Feminismul şi Noua Ordine Mondială (8)

22.09.2016 (9 месяцев назад)
РОШКА Юрий Иванович

8. Veacul controlului mental

În ultimele decenii au apărut o infinitate de lucrări care explică felul în care suntem programaţi mental, modelaţi după nişte calapoade artificiale de către artizanii noii paradigme civilizaţionale. Experimentul a reuşit prin dinamitarea credinţei în Dumnezeu ca factor ordonator pentru om, la care acesta se raportează ca la propriul Creator care a instituit reguli morale imuabile, care trebuie urmate până la sfârşitul lumii. Iar odată cu năruirea credinţei religioase, a fost surpată şi instituţia familiei, în care autoritatea şi severitatea necesară a tatălui este complementată de dragostea mamei. De câteva secole Occidentul s-a prăbuşit în epoca relativismului, iar societăţi ca a noastră, fiind eurocentriste şi imitatoare, au sărit vertiginos peste etape şi au reuşit că cadă în aceeaşi condiţie. Ne-am integrat până peste cap, ca într-o mlaştină, în modelul occidental.  Luminile lui de neon ne-au fascinat şi ne-au sedus iremediabil. În aceste condiţii implantarea feminismului s-a prins cu uşurinţă în solul mentalităţii post-comuniste. Autorul mărturiseşte:

„Am crescut în veacul care a înghiţit hapul minciunii feministe cum că bărbatul şi femeia sunt identici. În cultura noastră, femeile sunt încurajate să facă tot ceea ce fac bărbaţii, şi viceversa. Cred în egalitatea de şanse, însă feminiştii se comportă de parcă a fi egal ar fi totuna cu a fi identic…”

Şi în continuare, tot despre feminism: „O ideologie subversivă, anti-feminină, anti-heterosexuală, care şi-a propus să răpească bărbaţilor sentimentul masculinităţii şi femeilor, sentimentul feminităţii. Aşa încât cei doi să nu mai poată stabili o legătură trainică; o ideologie care pe femei le ademeneşte să lupte pentru cariere şi să se arunce în braţele desfrânării… Femeile au acaparat identitatea masculină şi, în acest proces, ambele sexe şi-au pierdut-o. Chiar dacă pare de necrezut,  abolirea heterosexualităţii este scopul  declarat al multor feminişti. Ei cred că diferenţele de gen nu sunt doar nefireşti, ci şi sursa tuturor nedreptăţilor”.

Источник: iurierosca.md

ГЛАВНАЯ   СОБЫТИЯ   МНЕНИЯ   АНАЛИТИКА   ИНТЕРВЬЮ   АВТОРЫ   ВИДЕО  
Рейтинг@Mail.ru
Все права защищены © 2016
izborsk.md