Continuăm traducerea şi publicarea celor mai puternice intervenţii ale acestui filosof rus în cadrul emisiunii sale TV „Directiva lui Dughin”, difuzate la postul de televiziune „Ţarigrad” şi publicate pe saitul www.katehon.com.

La 26 septembrie 1815 Austria, Prusia şi Imperiul Rus au semnat la Paris acordul de creare a Sfintei Alianţe. Aceasta idee a materializat proiectele împăratului rus Aleksandr Întâiul.

Sfânta Alianţă, La SainteAlliance, a reprezentat un proiect de o importanţă excepţională, acesta având câteva dimensiuni.

Sub aspect geopolitic el a reprezentat iniţiativa de a uni statele continentale într-un bloc strategic comun. După victoria asupra lui Napoleon, care râvnea să unească Europa în jurul Franţei, împăratul rus le-a propus ţărilor continentale ale Europei un alt model de unire strategică. La baza ei era ideea unei alianţe a Rusiei cu ţările germane Prusia şi Austria. Prin intermediul Sfintei Alianţe Rusia ieşea în prim-planul structurii securităţii europene. Ea îşi asigura o poziţie privilegiată în concertul marilor puteri.

Sfânta Alianţă nu doar consolida rezultatele Congresului de la Viena, care trăgea o linie de totalizare sub înfrângerile Franţei lui Napoleon, ci şi formula un plan pentru viitorului Europei, unde urma să domine Tradiţia, pacea şi cooperarea între societăţile creştine şi monarhice.

Ulterior la această Sfântă Alianţă au aderat practic toate monarhiile europene, cu excepţia Marii Britanii, care înţelegea prea bine că realizarea unui asemenea proiect reduce la zero aspiraţia Angliei de a conduce întreaga Europă. Deşi Anglia nu-şi putea permite să renunţe la participarea la Sânta Alianţă, ea continua să tindă să o limiteze în fel şi chip şi chiar să o destrame definitiv.

Dimensiunea ideologică a Sfintei Alianţe este una şi mai valoroasă. Aleksandr Întâiul vedea într-o astfel de unire crearea ultimei redute de apărare în faţa Modernităţii, care îşi declanşase ofensiva împotriva Europei. Europa a resimţit efectele modernizării, ale democraţiei, ale capitalismului şi ale distrugerii valorilor creştine după Revoluţia Franceză şi în mod special în perioada lui Napoleon, care era un purtător al aceloraşi tendinţe, doar că sub acoperirea unei coroane imperiale  de paiaţă. Conservatorii secolului XIX priveau epoca modernă ca pe sosirea veacului antihristului. Însă misiunea unui împărat creştin în accepţia ortodoxă, bizantină consta anume în faptul de a fi katechon, care apără lumea de venirea antihristului.

Fiind influenţat de ideologia bizantină şi aplicând ideea de katechon la zguduirile revoluţionare ale Europei secolului XIX, Aleksandr Întâiul a avansat un proiect de o valoare covârşitoare. Un proiect nu doar al acelui secol, ci şi a tuturor ultimelor veacuri. În faţa antihristului lumii moderne care îşi făcuse apariţia, toate monarhiile Europei urmau să-şi conştientizeze propria menire şi să strângă rândurile împotriva unui duşman comun. Faţa acestui duşman era la vedere: masonii, liberalii, democraţii revoluţionari, socialiştii. Această reţea penetrase societăţile europene, distrugea tradiţia de viaţă creştină, submina temeliile Bisericii, pregătea comploturi politice şi asasinate, învrăjbea popoarele europene. Scopul urmărit era nimicirea civilizaţiei creştine şi a Tradiţiei, şi edificarea pe ruinele acesteia a civilizaţiei antihristului în frunte cu un Guvern Mondial.

Sfânta Alianţă era chemată să consolideze forţele Tradiţiei şi să determine monarhii europeni să revină la îndeplinirea misiunii lor supreme – apărarea creştinătăţii, a originilor culturale greco-romane, a popoarelor şi societăţilor care le-au fost încredinţate spre oblăduire în faţa pericolului morţii şi a duşmanului neamului omenesc.

Şi chiar dacă Sfânta Alianţă n-a avut parte decât de o existenţă scurtă, fiind surpată prin uneltirile englezilor şi ale acelor forţe, împotriva cărora era îndreptată, acest proiect îşi păstrează pe de-a-ntregul valoarea până în zilele noastre. Dacă e să observăm cât de departe a avansat civilizaţia antihristului timp de două secole ce s-au scurs din momentul semnării acestui acord, ţi se ridică părul măciucă. Nu mai există deja nici imperiile europene, nici monarhiile sacre, iar societăţile europene îşi pierd într-un ritm vertiginos ultimele legături cu creştinismul. Instituţiile tradiţionale se prăbuşesc. Cultura, dar şi ştiinţa, care a ajuns în pragul creării unor homunculuşi şi golemi, demonstrează nişte manifestări ale iadului adevărat, care, iată, devine realitate.

P.S.: Monarhiile europene şi-au încetat existenţa, dar Sfânta Alianţă rămâne vie ca idee, ca proiect, ca un orizont al viitorului. Există doar două tabere – tabăra Sfintei Alianţe, adică a Tradiţiei, şi tabăra antihristului, adică a timpurilor noi, a Modernităţii şi a Postmodernităţii.  A treia cale nu există.

 26 septembrie 2016

 Traducere de Iurie Roşca