Vasile Ernu: Generația mea – stigmatul unei societăți ratate

Ерну ВасилеÎn ultima perioadă mă tot întîlnesc cu oameni din generația mea cu care discut. Sînt cei născuți în anii 70. Este ultima generație de copii educați în comunism dar care în afară de educație nu au avut alt avantaj al regimului. Căderea regimului i-a prins în liceu sau la facultate. Ei erau priviți ca o generație a speranței: optimiști și energici. Erau foarte convinși că vor schimba lumea și mai ales țara din temelii. A fost o generație foarte optimistă.

Acum, ajunși spre 40-45 de ani pe ochii lor citesc doar atît: disperare, depresie, cinism. Ce s-a întîmplat? Unde au dispărut optimismul și speranța? Ce s-a întîmplat în ultimii 25 de ani cu ei?

În anii 90 s-au aventurat în 1001 afaceri din care s-a ales praful. Și-au abandonat profesiile crezînt în tot soiul de mituri. Meseriile praf, familiile la limita depresiei sau a exploziei în caz că le mai au. Energiile epuizate. Ochii triști spălați în pastile și alcool. Joburi? NET.

Cine a reușit? Escrocii, băieții fără scrupule, șarlatanii, bandiții și cei cu chiag bun de familie asigurată. Atît, nu foarte mulți dar foarte obraznici, moraliști și gălăgioși. Și foarte insensibili la castele inferioare. Restul carne de tun. Majoritatea. Mai sînt și excepțiile. Și toată această tragedie am trăit-o ca pe un mare chef de izbîndă. Pînă acum am citit istoria anilor 90-2000 într-o notă optimistă, victorioasă. Abia acum începem să recitim istoria noastră într-o cheie tragică și realistă.

Dar nu disperați: se poate și mai rău.

Mulți îmi spun că vor să o ia de la capăt. Eu cred că nu se mai poate. Și greul abia acum începe să vină: fără meserii, fără joburi, fără asigurări, fără pensii, fără familii stabile, doar cu ficații și creierii praf. Adică fără viitor. Să ne sinucidem în masă? Să nu ne grăbim că mai avem treabă.

Ce-i de făcut? Cred că ar fi corect pentru generația noastră să ducem lucrurile pînă la capăt. În sus nu mai putem dar în jos putem încă mult. Datoria generației noastre e să facem rana cît mai vizibilă: pînă la fiere, pînă la os, purulentă și sîngerîndă. Cred că e de datoria noastră să devenim stigmatul unei societăți ratate. Poate cei mai mici vor învăța ceva din rănile și tragedia noastră.

Pace. E un mesaj foarte pozitiv….